Publicat pe

Lumânările, etern simbol al celebrării iubirii

Lumanari parfumate valentines day si dragobete

Cunoscute pentru că dau un farmec aparte oricărei încăperi atunci când sunt aprinse, lumânările parfumate au apărut pe vremea romanilor și erau folosite pentru a onora nașterea zeiței Artemis, asociată deseori cu natura. Mai era numită și zeița pădurii sau a fertilității. Ulterior lumânările au fost folosite multă vreme pentru a lumina serile și nopțile oamenilor din locuințele de rând și până la castelele nobililor. Dar astăzi nu mai este cazul și totuși lumânările au continuat să aibă întotdeauna un aer misterios și sofisticat. Poate că au fost preferate de scriitorii romantici în momentele în care erau atât de inspirați cât să scrie poeme și povesti care ne încântă și astăzi pe toți. Și au continuat să fie un simbol al romantismului, al celebrării iubirii fie că este vorba despre Sf. Valentin sau de Dragobete.


Marele avantaj al lumânărilor este experiența pe care o crează într-o încăpere. Crează o atmosferă caldă, apropiată, intimă și potrivită pentru discuțiile lungi, confortabile alături de persoană dragă. Mai mult decât atât, prezența unei lumânări aprinse în cameră te îndeamnă să fii prezent, să trăiești în acel moment tot așa cum lumânarea este acolo și pâlpâie blând. Și face timpul să treacă altfel. Se spune că discuțiile bune se cunosc după cât de multe lumânări au fost arse.


Lumânările parfumate sunt cel mai adesea oferite cadou și este unul cu atât mai special cu cât îi poți oferi persoanei dragi un obiect nu doar decorativ dar și extrem de relaxant prin atmosfera pe care o crează și parfumul pe care îl emană. Acțiunea lor terapeutică este binecunoascută. De asemenea, este de preferat să oferi o lumânare parfumată cadou în locul clasicelor flori și bomboane de ciocolată. Lumânările parfumate vor fi utilizate un timp mai îndelungat iar persoana care le folosește își va aminti de fiecare dată când le aprinde de cel care le-a oferit.